Raport IJ: Magistrați interceptați în paralel, în baza a două mandate, pentru aceleași fapte

Raport IJ: Magistrați interceptați în paralel, în baza a două mandate, pentru aceleași fapte
Publicat: 17/10/2019, 10:57

Inspectorii judiciari au constatat nereguli cu privire la nerespectarea condițiilor legale de solicitare a emiterii mandatelor de supraveghere tehnică.

În concluziile raportului Inspecției Judiciare întocmit în urma verificărilor dosarelor de la DNA cu magistrați se arată că au existat situații în care a fost sesizat judecătorul de la o instanță necompetentă material, în condițiile în care nu era începută urmărirea penală in rem pentru fapte care să atragă competența acelei instanțe.

Totodată, au fost identificate situații de nerespectare a condițiilor legii e privind autorizarea provizorie de procuror a unor măsuri de supraveghere tehnică, respectiv încălcarea termenului imperativ de 24 de ore prin prezentarea instanței a ordonanțelor la 3 ani și 6 luni de la emitere.

Procurorii nu ar fi distrus procesele verbale de redare interceptări efectuate în baza ordonanțelor de autorizare cu titlu provizoriu ce au fost infirmate de instanță. La DNA au fost situații când au fost obținute mandate de interceptare în dosare noi cu magistrații care vizau, în esență, aceleași fapte cercetate într-un alt dosar.

S-au creat situații când, pentru aceleași fapte, un magistrat a fost interceptat pentru același fapte, în baza a două mandate de supraveghere tehnică care curgeau în paralel. Au fost magistrați interceptați mai mult decât prevedea legea – de exemplu, un judecător a fost subiectul unor măsuri de supraveghere tehnică o perioadă cumulată de 270 de zile.

Au existat și situații în care exploatarea informațiilor obținute ca urmare a punerii în executare a autorizațiilor de interceptare s-a realizat după o perioadă extrem de mare de timp (de exemplu, 5 ani).

Unele dosare au fost înregistrate la DNA central pentru o singură zi pentru a fi obținut un dosare de interceptare pentru un magistrat și, în aceeași zi, cauza a fost trimisă la o structură de parchet din țară pentru a fi lucrată, dar și pentru reînregistrare sub un alt număr, cu ocazia prelungirii mandatului de supraveghere.

Între deficiențele constatate de inspectorii judiciari în controlul la DNA se mai numără și lăsarea unor cauze în nelucrare perioade mari de timp (chiar și 5 ani). Există și situații la polul opus – s-a identificat și o soluție dispusă după 12 zile de la sesizare, într-o cauză în care era implicat și un procuror DNA.

Mai mult, magistrații vizați în dosare nu au fost informați cu privire la soluțiile de clasare, chiar dacă au fost audiați, aceștia știind, deci, de anchetă. Nici cei care au fost interceptați nu au fost informați.

Solicitarea de la instanțele de judecată a dosarelor civile/penale ce se aflau pe rol, indiferent de stadiul de soluționare, pentru efectuarea urmăririi penale în cauzele privind magistrații poate fi potențial factor de presiune, punctează inspectorii judiciari.

Inspectorii judiciari au verificat dosarele de la DNA cu magistrați instrumentate în perioada 2014-2018. În urma plenului de marți, care a durat 7 ore, a fost validat raportul Inspecției Judiciare privind dosarele de pe rolul DNA cu magistrații. Subiectul creat numeroase discuții contradictorii între membrii CSM.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. S-a chinuit mult în ultimele clipe
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Descoperire majoră în lupta cu obezitatea! De ce revin kilogramele după slăbit?